the Game called Life

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

x

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

x

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Dupa cum toti stim, exista companii mici de

5-10 angajati si deasemenea exista companii mari, de la 50-100 angajati in sus. Pana aici e clar.

Sa vedem cum sunt si ce ofera mai in detaliu companiile mici:

X

Plusuri:

• sunt mai flexibile
• iti pot oferi un post mai important in organigrama
• iti ofera putere de decizie mai mare
• au nevoie de oameni creativi, ca sa se poate dezvolta
• iti dau libertate mai mare in efectuarea sarcinilor

Minusuri

• te platesc mai putin decat cele mari
• nu iti pot oferi foarte mare siguranta
• lucrurile nu sunt asa de clar stabilite
• nu au proceduri
• deciziile sunt luate de sefi, uneori intr-un mod subiectiv

In schimb, companiile mari:

Plusuri:

• iti ofera salar mare (deci poti trai fara grija zilei de maine)
• iti ofera tot felul de beneficii pe langa salar (abonament transport, masa la firma, abonament la inot, analize medicale, etc.)
• ai siguranta ca firma va exista si maine
• ai proceduri clare si reguli pentru indeplinirea sarcinilor

Minusuri:

• au nevoie de persoane care respecta regulile
• iti asigura foarte putina libertate de decizie
• independenta=0
• semnezi un “acord” conform caruia nu pleci de la firma x ani
• iti “ofera” moduri de a indeplini sarcinile prin proceduri, asa ca nu e nevoie sa te gandesti, sa cauti alternative (=sa te dezvolti)

Cu toate aceste minusuri, si companiile mici si companiile mari au oameni care doresc sa lucreze la ei.

De ce ar vrea cineva sa lucreze la o firma care nu il plateste indeajuns? Sau de ce ar vrea cineva sa lucreze la o companie cate il obliga sa “ramana” x ani?

X

Exista un chestionar de personalitate (CPI) care spune printre altele, ca exista 2 tipuri de persoane:

1. cei care adera la norme - adica le place sa aiba reguli de respectat; sunt de acord cu normele existente; unii chiar au nevoie de aceste reguli, altfel nu gasesc modalitati de rezolvare a sarcinilor
   
2. cei care nu respecta normele - au un sistem de valori personale; lor nu le place sa existe prea multe reguli, vor gasi noi modalitati de a face acelasi lucru, si nu se vor simti in largul lor intr-o situatie in care drumul e trasat de dinainte

Cei care adera la norme, sunt potriviti pentru o companie mare. Vor primi pachetul de reguli de care au nevoie, si vor fi ghidati prin proceduri la fiecare pas. Pachetul salarial si siguranta vor conta mult mai mult decat o eventuala independenta.

Cei care nu adera la norme, nu se vor simti in largul lor intr-o companie mare. Motivatia lor va scadea cu fiecare gand creativ refuzat pentru ca “nu asa sunt regulile la noi” sau “regula e regula pentru toti”. Ei vor cauta joburi unde au asigurata independeta, chiar daca salariul nu le va ajunge pentru tot ce au visat.

Deci ar fi bine sa avem o boaba de autocunoastere, dupa care sa facem alegerea fericita: siguranta si bani dar “bariere in dezvoltare”? sau independenta si creativitate dar slaba siguranta materiala?

_____________________________________________________

Cred ca povestea urmatoare va spune multe…

Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti
copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung p âna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis baietelul.
„Ce desen facem?”.
„Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise baietelul
„Cum îsi place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

_____________________________________________________

Concluzia?…

X

(poza de pe: alwaysnewmistakes.files.wordpress.com, bkids.typepad.com, imagecache2.allposters.com)

“Someday” may never come.

So live each day better than the last.

That way you`ll wake up with

so much excitement and anticipation

you`ll jump out of bed

and shout “I can`t wait!”

Sa aveti o sambata frumoasa!

A trecut ziua si nu ai facut nimic de care sa fii mandru?

Simti de parca era mai bine sa dormi toata ziua … ca ai fost treaz degeaba?

Daca ai putea sa dai ceasul inapoi, ai face 100% altfel?

Avem cu totii zilele noastre proaste, cand nu avem energia pe care o aveam altadata… Cand nu ne cade bine sa ne trezim dimineata, si sentimentul nu trece nici pana seara… Cand nu mai avem nici rabdarea sa-i ascultam pe cei care au nevoie… Cand nu putem spune un singur lucru ce am face cu placere… Cand ne scufundam in propriile sentimentele nu tocmai pozitive, si asteptam sa treaca aceasta zi, sperand ca maine va fi altfel…

Si poate va fi.

Se intampla tot timpul sa ne simtim “intr-un fel”: fericiti, suparati, nervosi, plictisiti, entuziasti, etc.

Daca incerc sa impart aceste sentimente, pot sa spun ca exista 2 categorii: cele pozitive si cele negative. Daca vreau sa merg si mai departe in a le analiza, pot pune intrebarea: Ce influenta au asupra noastra aceste sentimente?  Sunt de folos sau nu?

Si daca cele negative nu ne sunt de folos, de ce ne agatam de ele? Ne dorim o relatie “pe viata” cu ele? De ce nu le dam pur si simplu drumul? Daca ai curajul sa scapi de ele, vizioneaza filmul urmator.

Iata o technica de pune punct relatiei noastre cu emotiile negative:

1. Decide-te ca asta vrei cu adevarat: sa ai Timp Liber - si nu e numai un joc (vezi Eric Berne: Games people play): adica faci multe ca sa te poti plange ulterior si tuturor sa le fie mila de tine
2. Invata sa spui NU (poti citi articol aici)
3. Invata sa-ti prioritizezi sarcinile (despre time-management am scris aici)
4. Fa ceea stii, ceea ce iti place - lucrurile pe care nu le stii sa care nu iti plac, iti vor ocupa mult timp daca le faci tu; asa ca mai bine lasa pe altcineva sa le faca
5. Concentreaza-te pe un singur lucru - astfel il vei termina mai repede; daca faci multe lucruri deodata, ti se va distrage atentia, iar pentru a te concentra din nou, iti trebuie timp.
6. Daca ai mai multe de facut, noteaza-ti (agenda, google calendar, etc…)
7. Planifica-ti timpul de lucru
8. Planifica-ti timpul liber - daca te gandesti, vizualizezi sau chiar scrii ce ti-ai dori sa faci in timpul liber, vei fi mult mai motivat sa ajungi sa faci acele lucruri.

Lista este deschisa pentru observatiile voastre, va invit cu drag sa le adaugati!