the Game called Life

In luna decembrie se intampla multe… Rapoarte la locul de munca, cu ce am realizat pana acum. Evaluari. Prime de craciun. Cumparaturi pentru familie si prieteni. Curatenie generala. Planuri facute pentru seara de craciun si noaptea de revelion. Organizarea timpului. Si multe altele.

Exista totusi ceva ce ne ajuta sa trecem peste zilele de stres si orele in care incercam sa evaluam acest an care a trecut: Speranta, ca anul viitor vom face totul mult mai bine.
Aceasta speranta poate lua forme diferite: Planuri. Promisiuni. Vise. Liste, cu ce vom face altfel in anul care urmeaza.
De cele mai multe ori, cand vine anul nou, schimbam planul, nu ne respectam promisiunile, uitam ce am visat si aruncam listele la cosul de gunoi…

…totusi, aceasta speranta ne tine in viata: noul an va fi mai bun. vom sti mai multe. vom avea mai mult curaj. vom face schimbari in viata noastra. vom scapa de obiceiuri proaste. vom face mai multi prieteni. vom fi mai fericiti. Avem nevoie de speranta.

Sa ne intoarcem la intrebarea de inceput: De ce sa ne facem planuri pentru noul an?

Se spune ca un parinte vrea tot ce e mai bun pentru copilul lui. Pana aici ideea e buna. Dar sa vedem ce fac unii parinti (nu toti din fericire) pentru a-si atinge acest scop? (in continuare il voi numi parinte ocrotitor)

1. in primul rand traduc “tot ce e mai bun pentru copil” prin “copilul va primi doar lucruri bune si frumoase de la viata“
2. in al doilea rand, copilul fiind “mic” (in orice caz cu mai putina experienta de viata decat parintele), el are nevoie de cineva care sa decida in locul lui - acest rol ii revine deci parintelui
3. in al treilea rand, copilul trebuie verificat daca asculta “sfaturile” parintelui si trebuie corectat daca a luat el o decizie de capul lui (care sigur nu e buna)

Parintele ocrotitor este convins ca el stie mai bine ce e bun pentru copil. Dar oare: ce este bun pentru parinte este bun si pentru copil?

Exemplu: Un parinte care toata viata lui si-a dorit sa devina avocat (si nu a fost capabil sa-si urmeze visul) decide pentru copilul lui aceeasi drum in viata…

Intrebarea mea este: Copilul va fi fericit cu visul parintelui? Sau: va avea macar un mic vis numai al lui pentru care sa se lupte? Va sti ce inseamna sa te lupti pentru ceea ce iti doresti cu adevarat?… va sti ce inseamna sa castigi?… va fi el fericit?

Daca parintele este unul “ocrotitor“, copilul…

• nu stie cum sa ia decizii in viata - isi cauta prieteni care sa o ajute la decizii si probabil devine influentabil de acestia
• face lucruri pe care le vrea mama si tata - nu ceea ce isi doreste el
• nu stie cum este sa aiba un drum al lui pe care sa mearga si sa simta ca este capabil sa ajunga la capat
• chiar si cea mai mica problema se transforma in mintea lui intr-una mare - devenind astfel o persoana care tot timpul se plange
• are stima de sine scazuta - nu are initiativa, nu stie sa isi sustina ideile, se simte incapabil de a-si rezolva problemele etc.
• face o scoala/facultate in domeniul dorit de parinti, si probabil nu e fi fericit cu aceasta alegere - ori abandoneaza scoala/facultatea dupa 1-2 an, ori ajunge sa lucreze o viata intr-un domeniu care il face nefericit
• are probleme in relatiile ci ceilalti - nu toti accepta nevoia de dependenta a “copilului”
• nu se maturizeaza - face fata greu dificultatilor vietii

Consecintele pe care le-am enumerat, sunt doar o parte din ceea ce se mai poate intampla cu acest copil. Ca si concluzie, un parinte care “vrea doar binele copilului” poate face in unele cazuri mult mai mult rau, chiar fara sa isi dea seama…