Tu ce drum ai ales?

iunie 27, 2008

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

x

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

x

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

10 Responses to “Tu ce drum ai ales?”


  1. Felicitari pentru articol. Este foare interesanta ilustratia abordata de tine si plina de invataminte. Am s-o folosesc in slujirea mea atunci cand situatia o va cere.

    Marius Motora

  2. Szerena Says:

    @marius motora Multumesc! :)

  3. Bia Says:

    e mai mult decât interesantă :D
    omul trăieşte cu impresia că orice drum fără obstacole nu duce nicăieri…şi dacă alege să meargă pe un drum abrupt, apare cârtirea..oricum ai întoarce-o, fiinţa umană nu e mulţumită :)
    dar se pare că starea noastră interioară se râsfrânge asupra imaginii drumului pe care-l alegem :D
    frumos articol :)

  4. calatorru Says:

    interesanta poveste :)
    “…cine are in minte doar finalul, pierde placerea calatoriei” – nu mai stiu cine a spus asta, dar pe timp ce trece sunt tot mai de acord
    Nice day!

  5. Christiansen Says:

    Super tare!

    Acum inteleg de ce sunt cunoscut si drept “Inteleptu’” :smile:


  6. [...] Ce cale alegi în viaţă? Pe mine, oricum, mă striga lumea “Înţeleptule!” … ş… [...]

  7. mihai Says:

    Am ales drumul scurt si foarte abrupt, dar ma imbat cu apa rece (la propriu) si incerc sa nu zic ca viata e grea :D

  8. Szerena Says:

    @Bia “starea noastră interioară se râsfrânge asupra imaginii drumului pe care-l alegem”
    Clar ca e asa. De multe ori drumul e greu pt ca asa il vedem noi. Poate pentru o persoana cu alta “stare interioara” acelasi drum e mult mai usor si mai frumos. :)

    @calatorru
    De acord 100%. :) Desi cateodata e greu sa observi florile de langa drum si nu numai pietrele.

    @Christiansen
    Mersi! :)

    @Mihai
    Si eu am ales drumul scurt si abrupt, dar la jumatatea lui am inceput sa caut o carare prin care sa pot trece pe drumul lung si frumos. :D Sa ai succes pe drumul tau! :)

  9. Lavinius Says:

    Important este drumul si nu destinatia. Just enjoy the ride ;)


Leave a Reply